Monthly Archives: November 2006

Comisarul român a făcut impresie bună la audieri

Ludovic Orban, nominalizat de România şi de Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, pentru postul de comisar pentru multilingvism şi dialoguri interculturale al UE, a fost audiat ieri timp de trei ore în Comisia de cultură şi educaţie a Parlamentului European. Deşi la audiere au participat nu numai membrii comisiei de specialitate, dar şi mulţi alţi europarlamentari din alte comisii, precum şi jurnalişti, se poate spune că Leonard Orban va obţine avizul pozitiv şi votul Parlamentului European pentru poziţia de comisar. Surse oficiale din grupul PPE afirmă că Leonard Orban a făcut o impresie bună şi implicit va obţine fără probleme votul celui mai mare grup din Parlamentul European.
De asemenea, Grupul Socialist, care anunţase că va fi cel mai dur în întrebări şi atitudine, pare a fi mulţumit în urma audierii. Pierre Moscovici a declarat pentru Adevărul că “în fond nu contează dacă pisica este albă sau neagră atâta timp cât ea prinde şoareci”. A menţionat însă că ar fi preferat ca Leonard Orban să fi fost socialist.
Al treilea grup ca mărime în PPE, Grupul Liberal, s-a arătat de asemenea foarte mulţumit de prestaţia lui Orban, de răspunsurile sale şi de atitudinea generală pe care a avut-o în cadrul audierilor, considerând că “a făcut o treabă foarte bună”. Astfel că, deşi a avut parte de întrebări foarte dificile, cum ar fi respectarea drepturilor maghiarilor la Universitatea “Babeş Bolyai” sau lipsa egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în instituţiile UE, Orban a reuşit să răspundă foarte diplomatic evitând capcanele europarlamentarilor din Comisia de cultură.
Articol preluat de pe adevarul.ro

Leonard Orban îşi pregăteşte audierea în PE

din 27 noiembrie în Comisia de Cultură a Parlamentului European (PE), atât cu europarlamentarii din această comisie, cu membri ai Comisiei de Afaceri Constituţionale şi cu preşedinţi sau coordonatori de delegaţii naţionale din cadrul celor mai importante grupuri politice. Orban mai are aproape zilnic întâlniri cu directori şi consilieri din Comisia Europeană care îl pregătesc pentru audieri.
Întrebări-capcană
La audierea publică din 27 noiembrie, care va începe la ora 13.00 h şi va dura 3 ore, Leonard Orban va ţine un discurs de 20 de minute, jumătate în limba engleză şi jumătate în limba franceză, după care va răspunde întrebărilor parlamentarilor europeni în limba română. Acesta a fost sfatul pe care l-a primit de la Comisia Europeană, strategia fiind utilizată şi de alţi nominalizaţi pentru poziţia de comisar. Potrivit surselor citate, Orban trebuie să se aştepte la întrebări tehnice şi dificile, având în vedere că în sală se vor afla cel puţin cinci miniştri de cultură, dar şi la întrebări politice capcană, referitoare la Constituţia Europeană, adopţiile internaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai, minorităţile maghiară şi rromă, dar şi minoritatea musulmană versus majoritatea creştină sau dialogul intercultural. Sarcina lui Orban de a pregăti audierea este dificilă, ţinând cont că a avut doar trei săptămâni la dispoziţie, din care una a fost vacanţa pentru instituţiile UE, în timp ce alţi comisari au avut la dispoziţie două luni de la nominalizare până la audierile din PE.
După audierea propriu-zisă a lui Leonard Orban va urma audierea Meglenei Kuneva în Comisia pentru Protecţia Consumatorului, iar la final vor avea loc reuniuni de evaluare cu uşile închise. Apoi, comisiile îşi vor trimite avizul către Conferinţa Preşedinţilor Grupurilor din PE din 28 noiembrie, urmând ca votul final al Parlamentului European să fie dat în sesiunea plenară din 11-14 decembrie 2006. În cazul unui vot pozitiv, de la 1 ianuarie 2007, Leonard Orban devine comisarul pentru Multilingvism şi Dialoguri Interculturale, într-o Uniune cu 23 de limbi oficiale şi 60 de limbi indigene.
Susţinerea grupurilor politice – cheia trecerii examenului
Socialiştii europeni sunt încă încrezători că vor putea adăuga minorităţile la portofoliul României, deoarece audierile din PE pot conduce la schimbări, anunţând că ei vor fi “corecţi, dar duri” la audierea lui Orban. În afară de Grupul Liberal care îl susţine în totalitate pe nominalizatul României, celelalte grupuri, cum ar fi PPE, se feresc să-şi facă cunoscută poziţia înainte de audieri. Susţinerea grupurilor politice este cheia trecerii de la faza de nominalizat pentru post la cea de comisar. Oricum, candidaţii care vor ajunge în faţa Parlamentului European vor avea o sarcină mult mai dificilă decât se vede acum la nivelul clasei politice româneşti.

Deşi a fost ministru de externe al Ungariei, semnatar al Constituţiei Europene şi preşedinte al Partidului Socialist ungar, Laszlo Kovacs, nominalizat pentru portofoliul de comisar pentru Energie a fost zdravăn scuturat de Parlamentul European, din motive de incompetenţă. Grupul Verzilor a caracterizat prestaţia lui Kovacs la audiere drept … “o ofensă adusă Parlamentului”. PE i-a schimbat portofoliul şi l-a trimis să se ocupe de taxe.

Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului a respins candidatura lui Rocco Butiglione, nominalizat de Italia pentru postul de comisar pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Scandalul declanşat de frazele sexiste ale lui Butiglione a fost propagat de europarlamentari în toată Europa. Candidatura lui Butiglione a fost retrasă.

Ingrida Udre, nominalizată de Letonia pentru poziţia de comisar pentru Taxe şi Uniune Vamală, a fost supusă unor presiuni puternice din partea Bruxelles-ului ca să renunţe la această poziţie. Presiunile s-au declanşat în urma descoperirii unor nereguli cu fondurile partidului din ţara sa.
Articol preluat de pe adevarul.ro

Raportorul Moscovici cere României măsuri pentru protecţia copiilor

Aseară a intrat în dezbaterea Comisiei de Afaceri Externe, propunerea de rezoluţie a Parlamentului European privind aderarea României la UE.
Autorul acesteia, socialistul francez Pierre Moscovici, Vice-Preşedinte al PE, consideră că progresele înregistrate de România, de la raportul Comisiei din Mai 2006 până în prezent, sunt “considerabile” şi “în consecinţă, aprobă propunerea de aderare a României la 1 Ianuarie 2007 în UE”. Recentele acţiuni ale unor europarlamentari liberali, ca Jean Marie Cavada şi Claire Gibault sau ale minorităţii maghiare, se pare că nu au rămas fără ecou, deoarece raportorul Moscovici cere consolidarea reformelor în domeniul protecţiei copiilor, al persoanelor cu handicap mental şi integrarea minorităţilor, în special maghiară şi romă. Raportorul are critici de adresat pentru domenii cum ar fi: reforma sistemului juridic şi lupta împotriva crimei organizate şi corupţiei.
Articol preluat de pe adevarul.ro

Democraţii ar putea avea un vicepreşedinte al PE

Surse din Partidul Popular European au declarat, sub protecţia anonimatului, că persoana preferată ca şef al Delegaţiei PD la PPE este Anca Boagiu.
Datorită bunei poziţionări a PD în sondajele din ţară, Grupul PPE contează pe 10-11 noi membri din partea PD după alegerile de europarlamentari din România. În aceste condiţii, negocierile din interiorul Grupului PPE se poartă în jurul sprijinirii PD pentru obţinerea unui post de vicepreşedinte al Parlamentului European, un post de preşedinte al unei comisii şi un post de vicepreşedinte de comisie.
Apare o problemă deloc neglijabilă: dacă, până acum, PPE îşi putea permite să aibă în România, ţară candidată la UE, mai multe partide cu statut de membru asociat sau de observator, de la 1 ianuarie 2007 situaţia se schimbă.
Asta înseamnă, ne-au spus sursele din Bruxelles, că le va fi foarte greu să susţină în continuare prezenţa PNţCD în Biroul Politic al PPE, în condiţiile în care sondajele de la Bucureşti îl anunţă cu 1,5% susţinere electorală.
Se poate spune acum că au greşit cei care au criticat anul trecut iniţiativa politică a PD, în special a lui Sorin Frunzăverde, de a orienta partidul pe axa creştin-democrată şi populară şi de a-l apropia de Germania. De altfel, din ianuarie 2007 noul preşedinte al Parlamentului European va fi actualul şef al Grupului PPE, Hans Gert Poettering, iar preşedinţia Uniunii va fi deţinută de creştin-democraţii germani, pe lângă Jose Manuel Barrosso, preşedintele Comisiei Europene care este susţinut politic de PPE.

Articol preluat de pe adevarul.ro