Monthly Archives: June 2005

“Blair nu a devenit rege, ci doar presedinte pentru sase luni”

- Sunteti de acord cu prioritatile stabilite de Marea Britanie?
- Cred ca e un discurs ambitios, dar dezechilibrat. Programul este pentru mai multi ani, cam cinci, nu pentru sase luni, iar discursul este al unui lider care vrea sa preia conducerea in Europa. Sa nu uitam ca Blair nu a devenit rege, ci doar presedinte pentru sase luni. A pus intrebari bune, dar nu a dat raspunsuri bune. Nu vad cum va putea da raspunsuri in aceste sase luni. Cred ca el a formulat un proiect pentru Europa in urmatorii ani, nu pentru presedintia britanica a Europei. Ma tem ca din Europa sociala nu va mai ramane decat Europa economica.
- il va sustine Parlamentul European in urmatoarele sase luni pe Tony Blair?
- Parlamentul European va fi un spatiu de dezbatere, locul in care discutam opiniile asupra viitorului Europei. Tony Blair va respecta Parlamentul sau Parlamentul va sti sa se faca respectat.
- Va face Franta concesii pentru a se ajunge la un acord in privinta bugetului?
- Nu exista pana acum concesii. Suntem in plina criza bugetara, iar domnul Blair a fost unul dintre protagonistii si autorii acesteia. Iar acum nu a avansat nici o propunere in privinta bugetului. Asteptam sa avanseze propuneri.
- Credeti ca problema bugetului UE pe 2007-2013 va ajunge la presedintia austriaca?
- Nu am avut impresia ca Tony Blair doreste, sustine sau pregateste un acord sub presedintia britanica.
Articol preluat de pe adevarul.ro

Presedintia britanica prelungeste criza Europei

La 1 iulie, presedintia UE va fi preluata de Marea Britanie. Premierul Tony Blair a expus, joi, in fata Parlamentului European, prioritatile presedintiei tarii sale la carma Uniunii. Blair preia stafeta de la premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, intr-o perioada de criza profunda a UE, presedintia Luxemburgului incheindu-se cu esecul Consiliului European din 16-17 iunie. Multi lideri europeni il considera pe Tony Blair principalul artizan al acestui esec, de unde si retinerile cu care a fost primit discursul sau. Pentru Romania, presedintia luxemburgheza a marcat doua importante momente: primirea avizului conform din partea Parlamentului European si semnarea Tratatului de aderare. Urmatoarele sase luni vor fi decisive atat pentru soarta Uniunii Europene, cat si pentru Romania, ratificarea Tratatului nostru de aderare depinzand in buna masura de concluziile raportului de tara, asteptat in toamna. In exclusivitate pentru Adevarul, Pierre Moscovici, vicepresedintele Parlamentului European si raportor pentru Romania, a comentat discursul premierului Blair si ce ar putea insemna presedintia britanica pentru Europa.

Amanunte in pag. actualitate
Articol preluat de pe adevarul.ro

Banii pentru Romania sunt batuti in cuie

Romania nu are motive de ingrijorare in privinta aderarii la Uniunea Europeana, la termenul stabilit, considera ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu. Aflat la Consiliul European de la Bruxelles, seful diplomatiei romane a acordat, in exclusivitate pentru ziarul Adevarul, un interviu in care prezinta argumentele favorabile Romaniei, precum si ceea ce mai asteapta institutiile europene din partea Bucurestiului pentru ca aderarea noastra la UE, la 1 ianuarie 2007, sa aiba loc conform calendarului stabilit.
- Care sunt argumentele Romaniei si care este pozitia dvs. privind intrarea Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007?
- Pozitia noastra este foarte clara si se bazeaza exclusiv pe rezultate, mai ales pe cele pe care le-am obtinut in aceste ultime sase luni de cand s-a instalat noul guvern. Am expus in detaliu aceste rezultate in ultima sedinta a Consiliului de asociere Romania -UE in Luxembourg, in data de 14 iunie. Declaratiile comisarului european Ollie Rehn si ale ministrului de externe al Luxembourgului, Jean Asselborn, au fost cat de poate de clare si credeti-ma ca nu este o relatie de complezenta. Exista – citez – “un progres constant pe care Romania l-a facut in aceste luni”. in asa-numitele scrisori de avertizare timpurie sunt notate temele pentru care ni se cer raspunsuri, dar asupra acestor teme noi ne concentram oricum. Probabil ca exista si deficiente de comunicare, pentru ca am descoperit ca, in unele cazuri, progresele au depasit orarul stabilit cu Comisia Europeana. Speram sa dam si mai multe vesti bune in clipa in care pachetul de legi privind reforma in justitie va trece prin Parlament in saptamana care urmeaza.

Acestea sunt argumentele fundamentale tehnice. Despre argumentele geo-politice ale Romaniei, majoritatea statelor membre ale UE nu au intrebari. Sa v-o spun de-a dreptul: Romania are o definitie geo-politica foarte clara. Toata lumea intelege sa existe o tara de frontiera precum Romania, toata lumea intelege de ce o tara precum Romania are nevoie de un ajutor sistematic si consistent pentru a depasi cateva handicapuri, in special de ordin economic si institutional. Astfel ca, din acest punct de vedere, Romania este o tara perfect compatibila cu asteptarile partenerilor nostri europeni. Ceea ce ni se cere insa sunt rezultate foarte clare, pe un tabel de conditii, a caror indeplinire cade exclusiv in responsabilitatea Executivului roman. Noi nu vorbim aici de implicatii circumstantiale.
- Din intalnirile pe care le-ati avut, in pregatirea acestui summit, care sunt reactiile sefilor de state si de guverne si ce asteptari aveti de la acestia privind Romania?
- Atmosfera este, in ceea ce ne priveste, cat se poate de buna si asta se vede foarte repede din discutiile pe care le avem.
- Nu va ingrijoreaza declaratiile, uneori contradictorii, privind amanarea aderarii pentru 2008?
- Nu pot sa spun ca ma ingrijoreaza si nici nu cred ca ar trebui ca un membru al oricarui executiv sa reactioneze cu exces de sensibilitate la retorica politica. Exista doua moduri de a transmite semnale aici: suntem foarte atenti la ce ne vine dinspre Comisia Europeana si celelalte institutii comunitare, dar, in acelasi timp, suntem atenti si la ce ne vine dinspre parlamentele nationale, pentru ca ne gandim la procesul de ratificare si la modul in care acesta se va desfasura. in aceasta privinta, va spun ca avem o strategie de “atac” a parlamentelor nationale carora sa le putem oferi exact aceeasi materie compusa din ce am reusit sa facem in aceste sase sau chiar opt-noua-zece luni pana la raportul de monitorizare. Aceasta, pentru a facilita procesul de ratificare. intr-unele din aceste tari exista semnale ca ratificarea va incepe dupa aflarea rezultatelor Raportului de tara. Dar, iarasi, nimic nu este ingrijorator. Mai este timp pana in octombrie.
- La finalul acestui summit, discutiile sau, mai bine zis, certurile pe bugetul UE 2007-2013 vor afecta fondurile destinate Romaniei, mai ales la capitolul politica agricola?
- Haideti sa facem o despartire. Pentru perioada 2007-2009 nu se va intampla nimic, sumele sunt batute in cuie, inclusiv pentru politica agricola comuna, asa cum le specifica Tratatul de aderare. Ele nu se pot modifica. Sunt turnate in beton. Pentru ceea ce urmeaza, 2010-2013, nu am emotii. Eu cred ca pentru fondurile structurale si de coeziune vom avea de ajuns pentru ceea ce ne trebuie noua si bulgarilor. Suma care ni s-ar cuveni noua, Romaniei si Bulgariei, pe politica agricola, de fapt aproape 8 miliarde de euro, ni se adauga chiar daca se face un calcul pe 25 de state membre sau pe 27 de state membre.
- Deci credeti ca vor ramane cele 7.968 milioane de euro pentru agricultura Romaniei si a Bulgariei?
- Eu nu pot sa spun ce cred, va spun ce exista in acest moment. Negocierea este in curs.
- in calitate de observator activ la acest summit, exista pozitii, puncte de vedere ale Romaniei pentru celelalte probleme in discutie?
- Pentru fiecare dintre ele Romania are o pozitie clar formulata. Sunt aproximativ 20 de puncte.
Articol preluat de pe adevarul.ro

In lipsa altor planuri, UE continua ratificarea Constitutiei si procesul de extindere

Procesul de ratificare a
Tratatului Constitutional European va continua, iar renegocierea lui este exclusa. Acestea sunt concluziile primei zile a summitului de criza de la Bruxelles. Jean-Claude Junker, presedintele in exercitiu al UE, a recunoscut ca “non”-ul francez si “nee”-ul olandez au ridicat multe semne de intrebare si temeri asupra viabilitatii Uniunii Europene. “De aceea este nevoie ca toate statele membre UE, atat cele care au ratificat Tratatul Constitutional, cat si cele care urmeaza sa-l supuna votului, sa aiba la dispozitie un timp de reflectie”, a declarat Junker la conferinta de presa din finalul primei zile a summitului. Reflectia presupune discutii si dezbateri democratice asupra proiectului european. Perioada de reflectie inseamna ca termenul de 1 noiembrie 2006, stabilit anterior pentru a face bilantul procesului de ratificare a Constitutiei, nu mai poate fi respectat. “Bilantul va fi facut astfel la mijlocul anului 2007″, a declarat Junker. Fiecare dintre tarile care urmeaza sa supuna votului, in parlament sau printr-un referendum popular, Tratatul Constitutional este “autonoma si suverana” in a decide termenul propice pentru aceasta. O evaluare preliminara a procesului de ratificare va fi facuta insa si la preluarea presedintiei UE de catre Austria (1 ianuarie 2006). “Sa ignoram nelinistea cetatenilor europeni care au dat un vot negativ Constitutiei ar fi o greseala”, a declarat, la aceeasi conferinta de presa, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. In timp ce inca nu este clar daca referendumul asupra Constitutiei va avea loc in Luxemburg, la data stabilita de 10 iulie a.c., Danemarca a hotarat deja amanarea acestuia “pe timp nelimitat”, potrivit liderilor politici ai tarii. Pauza de gandire agreata de liderii europeni nu va influenta negativ aderarea Romaniei si Bulgariei la UE. “Nu exista nici o intentie a liderilor europeni in sensul amanarii aderarii Romaniei si Bulgariei la UE”, a declarat presedintele luxemburghez al UE. “Aceasta in cazul in care cele doua isi respecta obligatiile asumate in intelegerile cu Uniunea”, a tinut sa accentueze Junker.
“Data aderarii depinde de noi”
Presedintele francez, Jacques Chirac, precum si premierul belgian, Guy Verhofstadt, au propus ca perioada de reflectie asupra proiectului constitutional sa fie urmata de un al doilea summit dedicat exclusiv extinderii Uniunii Europene. Data propusa pentru aceasta a doua intrunire este sfarsitul lui 2005 sau inceputul lui 2006. Referitor la durata “pauzei de gandire”, nici un lider european nu a putut da un raspuns clar. Potrivit premierului Calin Popescu Tariceanu, liderii europeni prezenti la summit agreeaza “pauza de reflectie, dar considera ca ea nu ar trebui sa fie prea lunga, caci altfel proiectul european va muri”. Premierul roman s-a aratat increzator ca presedintia britanica a Uniunii Europene, care incepe la 1 iulie, va “contribui la relansarea proiectului constitutional european”, chiar daca si acolo exista temeri asupra viabilitatii acestuia.
Basescu: Toate tarile membre UE m-au asigurat de sustinerea lor
“Toate tarile membre UE m-au asigurat de sustinerea lor in procesul de aderare a Romaniei si Bulgariei”, a declarat presedintele Traian Basescu intr-o conferinta de presa in finalul primei zile a summitului de la Bruxelles. “Romania si Bulgaria nu constituie o problema pentru procesul de ratificare a Tratatului Constitutional European”, a adaugat presedintele Romaniei. “Cele doua tari nu inregistreaza, potrivit unor studii sociologice asupra rezultatelor referendumurilor franceze si olandeze, nici macar 0,5% contributie negativa asupra votului”. Data aderarii “depinde de noi – e o problema de politica interna daca ne realizam in termenii stabiliti si la calitatea negociata obligatiile”, a mai afirmat Basescu. In urma unor discutii cu presedintele francez Jacques Chirac, cu Tony Blair, premierul britanic, dar si cu comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, seful statului roman s-a aratat sigur de sustinerea Uniunii pentru integrarea Romaniei. Presedintia romana are deja, potrivit lui Traian Basescu, doi consilieri pe probleme de extindere britanici, unul german si unul francez. “Nu exista nici un semnal negativ legat de Romania”, a tinut sa accentueze presedintele Romaniei. Avand in vedere efectul de domino al voturilor negative francez si olandez asupra tarilor care urmeaza sa decida asupra ratificarii Constitutiei Europene, o pauza de reflectie este bine venita, considera Traian Basescu. “Un al treilea “nu”, care ar fi catastrofal pentru UE, trebuie prevenit prin inghetarea referendumurilor”, a mai adaugat seful statului. Despre rezultatele summitului de criza de la Bruxelles, Basescu a precizat ca declaratia finala a liderilor europeni prezenti in capitala Belgiei va contine si un salut “adresat Romaniei si Bulgariei ca viitoare state membre ale UE”. De asemenea, potrivit presedintelui Romaniei, in declaratia finala a summitului de la Bruxelles va fi mentionata si respectarea acordului de la Nisa in care este precizata componenta Uniunii Europene cu 27 de tari membre.

Jens-Peter Bonde, co-presedintele Grupului Independentilor din Parlamentul European, membru in Comisia pentru Afaceri Constitutionale:
Cred ca Romania si Bulgaria vor deveni membre UE la termenul stabilit
- Care credeti ca vor fi rezultatele acestui summit, mai ales in ceea ce priveste aderarea Romaniei in ianuarie 2007?
- Cred ca procesul de extindere va continua. Nu exista garantii, dar eu cred ca Romania si Bulgaria vor deveni membre ale UE la termenul stabilit. Nu cred ca vor incepe negocierile cu Turcia in octombrie, cum se prevazuse, dar Romania si Bulgaria sunt in termen.
- imi permiteti sa va intreb cum veti vota dumneavoastra in Parlamentul European, in toamna, la prezentarea Raportului de tara?
- Eu voi vota pentru Romania si pentru intrarea ei in 2007. Am mai facut-o o data in trecut, o voi face inca o data.

John Palmer, directorul Centrului de politica europeana:
Problemele cu care se confrunta liderii europeni la acest summit nu vor afecta aderarea Romaniei si Bulgariei
- Ce poate astepta Romania de la acest summit?
- Cred ca in general toata lumea asteapta sa vada la sfarsitul acestui summit ca lucrurile se asaza pe calea lor fireasca, in ciuda problemelor privind Constitutia si referendumul. Nu stiu insa daca vor fi capabili sa cada de acord asupra bugetului UE. Dar nu cred ca problemele cu care se confrunta sefii de state si de guverne la acest summit vor afecta intrarea Romaniei si Bulgariei in UE. Cred ca extinderea UE cu Romania si Bulgaria ramane pe calea stabilita. In opinia mea, cei care pot pune probleme Romaniei sunt in interior, daca nu se reformeaza economia asa cum s-a promis si daca justitia si capacitatea administrativa nu se imbunatatesc.
Dar daca in Romania se respecta angajamentele asumate, atunci eu cred ca va intra in UE asa cum s-a stabilit. La fel si Bulgaria.
- Credeti ca premierul Blair si presedintia britanica vor rezolva dezacordurile asupra bugetului UE?
- Nu cred ca se va intampla acest lucru, pentru ca nu este in interesul lui Blair si al Marii Britanii. Nu cred ca Marea Britanie va facilita ajungerea la un acord care sa-i afecteze pozitia. Daca azi (n.r. – vineri), nu se ajunge la un acord, atunci se va trece aceasta problema in responsabilitatea presedintiei austriece. Deci, daca nu cad de acord acum, vor mai putea rezolva problema bugetului numai in anul urmator.
Articol preluat de pe adevarul.ro